si parisu se termina undeva punct

azi am plans. de fapt, teoretic, ieri, pe strada, in fata unei cafenele, cu straini uitandu-se la mine. se mai intampla. de obicei nu mie, adica, dintre toti care se holbau la mine, eu eram cea mai surprinsa de ce faceam. practic, nu a fost plans cu hohote, nici pe departe, a fost varianta mai dureroasa, cand simti ca vrei sa plangi, si niste lacrimi se caznesc sa iasa, si-n acelasi timp constiinta si/sau ratiunea inceraca din rasputeri sa sa nu le lase.

de ce surprinderea mea cea mare? ca un om normal nu ar fi avut reactia asta. mi se face frica. sau, hai sa schimbam, frica e un cuvant prea puternic, ma intreb cu nu prea multa liniste, de ce? de ce sa fie atat de rau sa spui "mi-e dor de tine?" daca asta simti, asta zici. in principal stiu ca trebuie evitate exprimarile de tip simti-zici, ca cica nu dau bine la imaginea ta de om calculat si rational. dar daca pur si simplu nu vrei sa fii rational? daca vrei doar sa o iei la fuga pe strada si sa tipi, sa canti, sa-i zici cui ti-e dor ca tie CHIAR ti-e dor?

si am plans. putin. dar vointa inca exista.

dar am mers singura pe strazi, cu muzica urlandu-mi in timpane si cu ochii agatandu-se aproape cu disperare de tot ce putea sa fie...sau, mai bine zis, cu ochii alergand mai repede decat un cal salbatic. si gandurile...pues, gandurile cine mai stie pe unde umblau???? erau departe, se chinuiau sa se indeparteze, de fapt. daca te joci cu focul, termini prin a te arde. si focul arde tare.



hahaha, am devenit un pic patetica. ma iertati voi, daca cititi, sau o sa incerc sa ma iert eu.

si tot am ramas cu o mie de dileme. DE CE SA NU ZICI CAND TI-E DOR?